Complexul de inferioritate, de la prima definiţie dată de Alfred Adler şi până astăzi, îşi răsfrânge conştient amprenta asupra constructelor literare. Eu nu cred total în canoanele psihologice, pentru că ele limitează omul amputându-i complexitatea.
Există dincolo de noi, inclusiv în amintirea impregnată asupra copilăriei, un spaţiu unde libertatea nu este îngrădită de bariere socio-mentale, desigur un loc tainic, verosimil în măsura în care l-am trăit fiecare din noi în vremea stigmatului pueril, ca eliberare de chingile inferiorităţii limitative.
Intenţia de acum este asupra unui transfer de spaţialitate (nedefinibil, neîncadrabil) pe care l-am recunoaşte, deşi l-am cataloga ca sacramental.
Există dincolo de noi, inclusiv în amintirea impregnată asupra copilăriei, un spaţiu unde libertatea nu este îngrădită de bariere socio-mentale, desigur un loc tainic, verosimil în măsura în care l-am trăit fiecare din noi în vremea stigmatului pueril, ca eliberare de chingile inferiorităţii limitative.
Intenţia de acum este asupra unui transfer de spaţialitate (nedefinibil, neîncadrabil) pe care l-am recunoaşte, deşi l-am cataloga ca sacramental.
